Lansarea Intergralei Manuscriselor Cantemir la Moscova

In perioada 16 – 19 sept. 2012, Fundatia Culturala Tudor, reprezentata de Dl. Paul TUDOR – Presedinte, coordonatorii editiei INTEGRALA MANUSCRISELOR CANTEMIR, scriitorul Constantin BARBU si Prof. Univ. Dr. Ion Deaconescu, au organizat o misiune culturala  la Moscova, eveniment dedicat operei marelui carturar Dimitrie Cantemir.

Parlamentul European l-a celebrat pe marele cărturar Dimitrie Cantemir

Parlamentul European l-a celebrat pe marele cărturar Dimitrie Cantemir la 300 de ani de la urcarea sa pe tronul Moldovei (1710-1711), o iniţiativă a europarlamentarilor liberali românişi Cristian Buşoi. Timp de câteva ore, importante personalităţi ale culturii româneşti şi oameni politici au elogiat multiplele valenţe ale personalităţii lui Dimitrie Cantemir: cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof,…

Seminarul International Cantemir – Homo Europaeus

In anul UNESCO Cantemir 2010, Seminarul International “Cantemir – Homo Europaeus” a avut drept scop marcarea implinirii a 300 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a Principelui Dimitrie Cantemir – carturar, enciclopedist, istoric, filozof, scriitor de talie europeana. Acest simpozion a fost cel mai important eveniment cultural organizat de Romania in ParlamentulEuropean.

“Integrala Manuscriselor Cantemir” în premieră la Gaudeamus

Se vor publica 20 de volume facsimil color cu opere şi documente privindu-l pe principele Cantemir, lucrări scrise în 10 limbi, însumând peste 10.000 de pagini, foarte multe inedite ba chiar neştiute.  La lansare vor participa academicienii Eugen Simion, Alexandru Surdu, Răzvan Theodorescu, directorul general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Florin Rotaru, Ioana Feodorv, Constantin Barbu (coordonatorul…

Clubul Rotary Atheneum despre Proiectul Cantemir

Ziua Nationala a Romaniei va fi marcata la Bruxelles in Parlamentul European prin organizarea “Congresului de Cantemirologie” desfasurat in perioada 30 noiembrie 1 decembrie.  Proiectul “Dimitrie Cantemir”, desfasurat sub patronajul Academiei Romane, Academiei Internationale “Mihai Eminescu”, Fundatiei Paul Tudor, Rotary Club Bucuresti Atheneum, a fost prefatat joi intr-o conferinta de presa desfasurata la Hotelul Crowne…